Hașotti: Am cerut oprirea operațiunii de prelevare de ADN de la voievozii dinastiei Basarabilor

Hașotti: Am cerut oprirea operațiunii de prelevare de ADN de la voievozii dinastiei Basarabilor
Publicat: 28/06/2012, 18:39
Actualizat: 26/01/2013, 11:22

Ministrul Culturii, Puiu Hașotti, declară, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că a dat dispozițiile necesare pentru a se opri prelevarea de ADN de la voievozii din familia Basarabilor – operațiune începută joi, la Curtea de Argeș -, din respect pentru ceea ce au însemnat acești domnitori.

Mormântul lui Vlaicu Vodă, aflat la Biserica Domnească din Curtea de Argeș, a fost deschis joi, după aproape 700 de ani, evenimentul făcând parte dintr-un proiect inițiat de Ministerul Culturii ce are ca scop prelevarea de ADN în vederea stabilirii originii controversate a familiei Basarabilor.

Puiu Hașotti menționează că autorizația obținută de cercetătorii care au efectuat deshumarea nu prevede prelevarea de ADN.

„Autorizația pentru cercetarea arheologică preventivă pentru Biserica Domnească Curtea de Argeș a fost obținută înaintea mandatului meu de ministru al Culturii și Patrimoniului Național.
Autorizația nu stipulează prelevarea de probe ADN, ci doar «săpături arheologice preventive». Recoltarea de ADN din osemintele unui voievod, trebuia specificată în autorizație”, spune ministrul Culturii în comunicat.

„Poate că pentru știință ar fi importantă prelevarea de ADN, dar, din respect pentru ceea ce au reprezentat domnitorii Țării Românești, nu pot fi de acord cu prelevarea de ADN. Este important că acești domnitori au marcat istoria națională și prea puțin important dacă au avut sau nu o ascendență cumană. În calitate de ministru, am dat dispozițiile necesare pentru a se opri prelevarea de ADN și pentru a verifica cercetarea științifică în ansamblul ei”, a adăugat acesta.

„Din punctul meu de vedere, important este ce au realizat acești domnitori pentru România. Important este că s-au simțit români, iar prelevarea ADN-ului, care presupune deshumarea voievozilor, este neînsemnată comparativ cu amprenta pe care acești domnitori o au asupra poporului român și istoriei acestuia”, a încheiat ministrul.

La deshumarea osemintelor lui Vladislav I, cunoscut ca Vlaicu Vodă, au participat specialiști, parte într-un proiect inițiat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Mondial (MCPN) în colaborare cu mai multe instituții științifice din România, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit inițiatorului demersului, scopul urmărit este obținerea ADN-ului unor reprezentanți ai primei dinastii feudale din Țara Românească, cea a Basarabilor, pentru a se realiza o cercetare științifică asupra originii lor, scutită de subiectivism, care să pună adevărul istoric în drepturile sale legitime, urmând a se stabili originea Basarabilor, despre care s-a spus că ar fi slavă, cumană sau valahă, românească.

„Proiectul este amplu și vizează toți domnitorii români din ultimii 1500 – 2000 de ani. Primul dintre ei este Vladislav I, cunoscut ca Vlaicu Vodă, din familia Basarabilor, care prin tradiție își are originea în Țara Românească, potrivit istoricilor, de la Radu Negru. Unii cercetători însă au început să-i atribuie o probabilă origine cumană, un popor originar din Asia. Vrem să punem adevărul istoric în drepturile sale legitime”, a declarat Alexandru Simion, cercetător la Academia Română.

Specialiștii au deschis primul mormânt al unui domnitor, urmând să se preleveze probe ADN și din mormântul aflat în incinta Mănăstirii de la Curtea de Argeș.

Ulterior, arheologii se vor muta la Mănăstirea Cozia, situată pe Valea Oltului, la mormântul lui Mircea cel Bătrân, și la Mănăstirea Dealu, de lânga Târgoviște, unde se află capul domnitorului Mihai Viteazul.

Din mormântul lui Vlaicu Vodă au fost prelevate o falangă a mâinii stângi, un molar și un metatarsian drept, probe care în urma analizelor vor fi compromise total, și s-au găsit umarul drept al cămășii, cel stâng al tunicii, un fragment din cureaua de piele, mai mulți nasturi ai tunicii și 20 de mărgeluțe ale unei diademe.

Materialele prelevate vor fi studiate în mai multe locuri din România și din alte țări. Probele de la Curtea de Argeș vor fi transportate la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca și, ulterior, la universități din Olanda, Anglia și Spania.

„Lucrările se efectuează în baza avizului cu nr. 142/2012, care permite efectuarea unor săpături și cercetări arheologice în situl Biserica Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeș, operatiunea este aprobată de Ministerul Culturii și se realizează prin Academia Română și Asociația Patrimonium Transsylvanicum”, a declarat directorul Muzeului Municipal din Curtea de Argeș, arhitect Florin Scărlătescu.

Proiectul prevede săpături la Biserica Domnească din Curtea de Argeș, probabil cel mai important loc din țară pentru epoca medievală timpurie, dar și în alte situri istorice, precum cele de la mănăstirile de la Cozia, unde este înmormântat Mircea cel Bătrân, care a domnit în perioada 1386 – 1418, Arnota, unde se află rămășițele lui Matei Basarab (1632 – 1654), Mănăstirea Dealu de lângă Târgoviște, unde a fost îngropat capul lui Mihai Viteazul (1593 – 1601) și mănăstirea Curtea de Argeș, unde este înmormântat Radu de la Afumați.

Beneficiarul operațiunii este Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Un fost campion național s-a stins din viață în accidentul de la Corbu. Apropiații sunt...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Decizie pentru absolut toate FEMEILE din România. Dreptul le va fi garantat prin lege
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc...
×